Search
Close this search box.

Mesajul Părintelui Iosif Trifa

Multor oameni le place să se pună în centrul reflectoarelor de îndată ce au făcut ceva special. Părintele Iosif Trifa ne surprinde şi prin faptul că el fuge de aprecierea mulţimilor şi se vede doar „un pitic”. În schimb, arată cu toată forţa şi abilitatea de teolog şi creştin spre Domnul şi Mântuitorul lumii: Iisus Hristos.

De altfel, Iisus Hristos se află în centrul vieţii sale şi a mesajului său pentru naţiune.  Învăţătura Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi e adusă în actualitate românilor din secolul al XX-lea, într-un limbaj viu, cu o expresivitate rară. Captează interesul intelectualilor şi a celor care nu au şcoală şi nu ştiu nici măcar să citească. Viaţa Mântuitorului, pildele Sale, iubirea jertfelnică, învierea glorioasă a lui Hristos, nădejdea mântuirii pentru fiecare suflet, devin o realitate pentru fiecare român care citeşte scrierile sale.

Iată cum descrie Părintele Trifa momentul în care a început predicarea lui Hristos cel răstignit şi înviat pentru noi: 

„Peste treizeci de ani am vorbit mereu despre un Hristos care a venit în lume să şteargă greşeala lui Adam şi să scape lumea de păcatul strămoşesc. Ani de zile am predicat şi eu despre un Hristos care ne învaţă să facem ceea şi ceea, şi să nu facem ceea şi ceea. Dar cu această predică n-am putut aduce pe nimeni la picioarele Crucii. Nu m-am putut aduce nici măcar pe mine. 

S-a întîmplat însă, dragul meu, că a trecut un vuiet peste viaţa mea… a suflat un vânt… nici eu nu-mi dau seama bine de unde şi cum a venit. Dar în clipa aceea, mi s-a deschis graiul şi am strigat: Domnul meu şi Mântuitorul meu!…

Până atunci, eu cunoşteam numai un Hristos care avea de lucru mai mult cu Adam şi cu păcatul strămoşesc, decât cu mine. Acum însă cunosc un Hristos care are de lucru cu mine, cu păcatele mele, cu slăbiciunile mele, cu îndoielile mele, cu mântuirea mea. Peste treizeci de ani nu i-am zis lui Hristos niciodată Domn şi Mântuitor, pentru că n-aveam de lucru cu El, pentru că nu era Domnul şi Stăpânul vieţii mele.“

Dar ca să poată transmite ştirea minunată a mântuirii noastre prin Iisus Hristos, Părintele, cu eforturi uriaşe, prin lipsuri extraordinare, prin suferinţă şi nesomn, a folosit tot arsenalul vremii ca toţi românii să aibă şansa să audă despre Domnul Iisus şi să intre în bucuria marelui Împărat şi Tată al nostru.

Astfel până în 1938, preotul Iosif Trifa publică 34 de titluri de carte religioasă (originale şi prelucrări), tipărite într-un tiraj de peste un milion de exemplare. De asemenea, tipăreşte peste 300 000 de exemplare de calendar – carte (aferente fiecărui an) şi mii de Biblii ortodoxe, rezervate, în special, publicului ţintă al foii, adică sătenilor, dar şi orăşenilor. 

Mulţi dintre aceştia învaţă să citească din Biblie şi de pe textele puse la îndemână de publicaţia şi tipăriturile sibiene. Săptămânalul Lumina Satelor şi, din 1930, suplimentul acestuia Oastea Domnului cunosc tiraje uimitoare, de ordinul zecilor de mii de exemplare, însumând, în preajma anului 1935, 15 milioane de exemplare vândute.

Mesajul Părintelui Iosif Trifa rămâne şi azi de actualitate. Soluţia pentru România şi pentru toţi românii indiferent de ce fel de greutăţi, încercări, suferinţe, ispite şi păcate ar avea, este şi rămâne Iisus Hristos cel viu şi prezent între noi pururea. Doar credinţa în Iisus Hristos Dumnezeu şi comuniunea cu El poate să aducă speranţă reală, încurajare şi puterea de a ieşi biruitori la final. Doar Iisus Hristos poate schimba viaţa unui păcătos transformându-l într-un membru al Împărăţiei Luminii.

Liviu Baltă

Așteptăm sugestiile tale