MĂRTURII despre Părintele Iosif Trifa

Mărturii despre Părintele
Iosif Trifa

ale contemporanilor și ale celor care l-au studiat

„La Sibiu, pe lângă Mitropolia noastră ortodoxă, lucrează de ani de zile cu multă râvnă un preot. Nu este un cuvânt de laudă dacă voi spune: cel mai harnic preot din ţară. El este redactorul unei foi pentru popor care se împrăştie la săteni, o foaie pentru norodul cel mare al satelor. Are în ea fel de fel de ştiri folositoare. Dar mai ales are o parte pe care nicio altă publicaţie n-o are aşa de minunat şi de bogat tâlcuită: e partea creştinului. Foaia poartă numele «Lumina Satelor». Cine se va abona la ea este în câştig. (…) Dar preotul de la Sibiu mai are o sumedenie de cărţi din care se vede că darul lui Dumnezeu a fost din belşug revărsat peste inima acestui minunat slujitor al Lui. (…) Le recomandăm bucuros pe toate.

Numele preotului e bine să fie pus la inimă ca o pildă rară de ucenic al Mântuitorului. Însemnaţi-l bucuroşi ca pe o descoperire: preotul Iosif Trifa.”

Noi nu te vom uita, părinte, căci glasul tău cel fermecat
pe mii de suflete pierdute ne-a scos din moarte şi păcat.

Ne-om aminti mereu, părinte, de glasul şi de scrisul tău,
căci el ne-a scos din calea morţii şi ne-a adus la Dumnezeu.

Te vom iubi mereu, părinte, şi-n drumul sfânt o să-ţi urmăm,
căci tu ne-ai spus cum pentru Domnul să suferim şi să luptăm.

Te vom urma mereu, părinte, pe calea Domnului smeriţi,
căci fără glasul tău cu toţii am fi şi astăzi rătăciţi.

Statornici vom iubi Lucrarea, şi glas străin nu vom urma,
ci totdeauna după Domnul vom merge toţi pe urma ta.

Vom duce toţi cât mai departe spre Răsărit şi spre Apus,
solia ta, iubit Părinte: Lucrarea Oastei lui Iisus.

„Dincolo, în Ardeal, un preot apostol a chemat şi cheamă sub flamura câtorva îndatoriri de bună voie pe toţi cei care vor să se distingă în viaţa lor creştină mai mult decât media credincioşilor.

Mişcarea părintelui Trifa este binevenită şi vrednică de toată stima noastră. (…)

Viaţa noastră bisericească seamănă prea mult cu pâraiele care curg vara, când n-a mai plouat de multă vreme.

Ne miră când vedem azi pe albia uscată acest torent ivit, nu ştim de unde.

Să fim înţelegători! Sus, în Libanul cel Duhovnicesc, Dumnezeu păstrează tainice izvoare pentru noi păcătoşii.”

Numele preotului e bine să fie pus la inimă ca o pildă rară de ucenic al Mântuitorului.

Însemnaţi-l bucuroşi ca pe o descoperire: preotul Iosif Trifa.”

„…«Lumina Satelor»? Am cercetat-o întotdeauna cu bucurie şi plăcere. Nu ca cel care vrea să afle; ci doar ca cel cu ochiul critic. Impresia unei munci modeste, stăruitoare şi rodnice, de încreştinare nu s-a dezminţit niciodată.

Acum «Lumina Satelor» a împlinit cinci ani de neîntreruptă apariţie. Ce a făcut ea în aceşti cinci ani se poate vedea uşor. Căci harnicul părinte I. Trifa, redactorul foii, a adunat în 12 cărţi toată şcoala sufletească a «Luminii Satelor».

Le-am citit pe toate. Sunt cărţi bine şi potrivit tipărite, împodobite cu frumoase chipuri religioase – e adevărat, unele prea de-a dreptul luate din aşa-numitele Erbaungsbücher protestante; ele cuprind tâlcuiri din Vechiul Testament, istorioare morale, adânciri în Evanghelii şi viaţa Mântuitorului ş. a. Un scris care, în adevăr, poate să rămână; care nu se leagă de viaţa trecătoare a ziarului, ci e, în cel mai propriu înţeles al cuvântului, o şcoală; şi încă, una căreia e imposibil să-i lipsească succesul şi roadele.

Munca Părintelui Trifa este o pildă.

„Am fost acolo (la casa din Aleea Filosofilor, Sibiu, n.n.) la el. Ştiu că stătea la o masă, acolo… Nu mi-aduc bine aminte ce am vorbit cu dânsul. În orice caz, prin simplul fapt că l-am văzut şi am schimbat vreo două trei cuvinte, sufletul meu a simţit o deosebită bucurie şi plăcere. (…)

Am fost la o adunare unde e piaţa de jos acum (în Sibiu, n.n.), în clădirile acelea mari. Am avut o deosebită bucurie că l-am putut revedea pe Părintele Iosif Trifa.”

„Mie şi surorii mele ni se părea că Părintele Iosif a coborât parcă de undeva de sus, dintr-o poveste… De pe munte de undeva, venit ca un Moş Crăciun, aşa… Era tare drăguţ!… Şi avea şi un dar de a povesti!… Era şi comic, ne făcea să râdem cu toţii… (…) Îmi amintesc cum ne îndemna părintele: «Acum să spună o poezie copila mai mică.» Eu eram mai mică decât sora mea cu vreo trei ani. Odată, am început să spun o poezie şi am izbucnit în plâns. Şi-mi spune Părintele: «Nu-i nimic! Tot îţi dau o carte, şi dacă ai plâns…»”